De ce toate palatele stau cu fața spre strâmtoare

Mai întâi, ieșirea din Cornul de Aur

Seara noastră începe înaintea Bosforului. Îmbarcarea este la Cibali, pe malul dinspre orașul vechi al Cornului de Aur, iar prima porțiune este chiar golful: afară, pe sub Podul Atatürk și Podul Galata, cu Turnul Galata deasupra cartierului Karaköy de o parte și Süleymaniye — marea moschee a lui Sinan din anii 1550 — pe silueta orașului de cealaltă. Apoi vaporul ocolește Sarayburnu, promontoriul de sub Topkapı, și cotește spre nord, în strâmtoare. Este un prolog util: orașul vechi, întors spre sine pe dealul lui, văzut de pe apă chiar înainte ca secolul al XIX-lea să înceapă să se desfășoare de-a lungul malului.

Palatul Dolmabahçe

Inaugurat în 1856 pentru sultanul Abdülmecid și construit de Balyan, familia armeană care a dat arhitecții curții în cea mai mare parte a secolului. A costat o sumă pe care vistieria nu prea o avea, ceea ce face parte din povestea lui. Baroc, rococo și neoclasic deodată, a fost sediul puterii otomane în ultimele decenii ale imperiului, iar Atatürk a murit în 1938 într-un dormitor de pe latura dinspre apă — motiv pentru care ceasurile din palat sunt fixate, prin tradiție, la 09:05.

De pe apă îl vedeți în toată lungimea lui, plus poarta ornamentală de pe chei și turnul cu ceas din spate. Noaptea este luminat, iar marmura capătă culoarea hârtiei vechi.

Palatul Çırağan

Un kilometru mai sus, ultimul palat imperial construit pe Bosfor: terminat în 1871 pentru sultanul Abdülaziz, tot de un Balyan. A ars complet în 1910, a rămas o carcasă goală cea mai mare parte a secolului al XX-lea și a fost reconstruit în anii 1990 ca hotel. Este singura clădire de pe acest traseu la care povestea frumoasă și povestea tristă sunt una și aceeași — un palat de sultan în care astăzi vă puteți rezerva o cameră.

Moscheea Ortaköy

Oficial Moscheea Büyük Mecidiye, terminată la mijlocul anilor 1850 de aceiași arhitecți, în același registru neobaroc ca palatele — ceea ce este neobișnuit pentru o moschee și este tocmai rostul ei. Stă pe un mic promontoriu al ei, cu Podul Bosfor chiar în spate, iar cele două împreună alcătuiesc cea mai fotografiată compoziție din Istanbul. De pe apă o vedeți din față, cu reflexia ei, adică varianta de pe cărțile poștale.

Podul Bosfor

Primul pod care a traversat vreodată strâmtoarea, deschis în 1973 și numit astăzi oficial Podul Martirilor din 15 Iulie. Puțin peste un kilometru de carosabil suspendat care leagă Europa de Asia, luminat noaptea în culori care se schimbă. Trecerea pe sub el este momentul în care cei mai mulți de pe punte tac.

Bebek

Un golf curbat, cu conace pe malul apei, cafenele și o promenadă — Bosforul liniștit, scump și rezidențial, nu cel monumental. Merită o privire pentru că așa arată de fapt cea mai mare parte a acestui mal atunci când nu este palat.

Fortăreața Rumeli Hisarı

Și apoi registrul se schimbă cu totul. Rumeli Hisarı nu este din secolul al XIX-lea și nu este decorativă: Mehmed al II-lea a ridicat-o în 1452, în vreo patru luni, în cel mai îngust punct al strâmtorii, ca să taie legătura Constantinopolului cu Marea Neagră. Orașul a căzut în primăvara următoare. Trei turnuri uriașe și un zid de incintă care coboară drept pe coasta dealului până în apă, luminate noaptea de reflectoare, iar de pe un vapor o vedeți așa cum a fost gândită să fie văzută — din poziția unei corăbii căreia nu i se va permite să treacă. Este singura clădire de pe traseu proiectată ca să fie văzută de pe un vapor ca o amenințare.

Palatul Beylerbeyi

Palatul de vară, terminat în 1865 pentru Abdülaziz: mai mic decât Dolmabahçe, mai reținut și construit pentru primirea oaspeților, nu pentru guvernare. Împărăteasa Eugénie a Franței a stat aici în 1869, în drum spre inaugurarea Canalului Suez, și se spune că și-a refăcut apoi ferestrele camerei de la Paris după modelul acestora. Stă chiar sub Podul Bosfor, pe partea asiatică, ceea ce dă o alăturare ciudată și destul de reușită între 1865 și 1973, dintr-o singură privire.

Üsküdar

Inima asiatică a orașului și mult mai veche decât orice de pe malul opus — aici era Chrysopolis, un oraș grecesc, înainte să existe Constantinopolul. Malul este dens, jos și aglomerat, cu Moscheea Mihrimah Sultan a lui Sinan, din 1548, chiar lângă debarcaderul feribotului. Dacă malul european este secolul al XIX-lea dând spectacol, Üsküdar este orașul văzându-și de treabă.

Turnul Fecioarei

Turnul mic de pe insulița lui, chiar în fața Üsküdarului, și ultimul reper pe lângă care treceți înainte ca vaporul să ocolească vârful orașului vechi și să intre înapoi în Cornul de Aur. Pe stânca aceea a existat ceva încă din Antichitate — un punct de taxare, un post vamal, un far, o stație de carantină —, iar clădirea de acum este, în esență, din secolul al XVIII-lea. Fiecare variantă a legendei lui include o profeție, o prințesă și un șarpe, și nu există doi ghizi care s-o spună la fel.

Trecem destul de aproape cât să fie bine luminat și destul de departe cât să-și păstreze conturul pe care îl recunoaște toată lumea.